miercuri, 18 mai 2011

Marii intelectuali romani vorbesc despre evrei

Marii intelectuali romani vorbesc despre evrei

Evrei care conduc Romania part 1




Șocant: "Evreii au colonizat Dacia si NU dacii„ spuse Teșu Solomonovici prin cartile lui

<iframe width="480" height="390" src="http://www.youtube.com/embed/uqWfth5G00U" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Șocant: "Evreii au colonizat Dacia si NU dacii„ spuse Teșu Solomonovici prin cartile lui

<iframe width="480" height="390" src="http://www.youtube.com/embed/uqWfth5G00U" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Presedintele Care a Marturisit ADEVARUL !

<iframe width="640" height="390" src="http://www.youtube.com/embed/R5cjTEhnUYE" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Adevarul SOCANT ascuns despre jidani

<iframe width="480" height="390" src="http://www.youtube.com/embed/jTE8KTHgT_c" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Marturii șoc - evreii de azi nu sunt evreii biblici ci fakeuri: ASHKENAZI + KHAZARI

adevarul despre moartea lui Nicolae Iorga

<iframe width="480" height="390" src="http://www.youtube.com/embed/zbbti7CLTog" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

joi, 12 mai 2011

Exorcism /Экзорцизм

Real Russian exorcism footage 2

Islamic Exorcism

Real Exorcism of Anneliese Michel

Violent Demonic Possession

Exorcism In India

Adevarul despre Israel si Palestina

Un gând care a speriat şi sperie în continuare Europa

Dispariţia terenurilor în România

Pământul românesc cumpărat de străini





"S-ar putea să rămânem fără ţară"

Europa luptă împotriva poporului român

miercuri, 11 mai 2011

Dezvăluiri: cele 10 strategii de manipulare a maselor

Dezvăluiri: cele 10 strategii de manipulare a maselor

 A cunoaste adversarul, a-i cunoaste tehnicile de manipulare, este indispensabil pentru a ne elibera de robie!!!

Lingvistul nord-american Noam Chomsky a stabilit lista celor ’’Zece strategii de Manipulare” prin mediile de informare în masa. Evreu si de sensibilitate anarhista, semnase o petitie pentru a apara libertatea de exprimare a lui Robert Faurisson. Pentru Chomsky, ’’libertatea de exprimare este mai importanta decât orice versiune a faptelor sustinuta de ordinea stabilita, oricare ar fi raportul pe care aceasta îl întretine cu adevarul faptelor în sine.” Chomsky evoca diferitele tehnici de manipulare si, în primul rând, strategia diversiunii.


Strategia diversiunii consista în deturnarea atentiei publicului de la problemele importante si de la schimbarile hotarâte de elitele politice si economice, printr’un potop continuu de distractii si de informatii neînsemnate. Chomsky analizeaza diferitele tehnici de spalare a creierului, pe care o îndura poporul nostru.
Zece strategii de manipulare a poporului nostru

1. ’’A distrage în permanenta atentia publicului, departe de adevaratele probleme sociale, captivata de subiecte fara importanta adevarata. A tine mereu publicul ocupat, ocupat, ocupat, fara nici "un timp pentru gândire" scrie Chomsky.

2. A cauza probleme si apoi, a oferi solutii.

Aceasta metoda se mai numeste si ’’ problema – reactie – solutie”. La început, se creeaza problema, sau „situatia”, prevazuta pentru a suscita o anume reactie a publicului, pentru ca tocmai acesta sa ceara masurile mai dinainte stabilite pentru a fi acceptate. De exemplu: dezvoltarea intentionata a violentei urbane sau organizarea de atentate sângeroase, pretinse antisemite, pentru ca publicul sa ceara legi represive, în detrimentrul libertatii.

3. Strategia „în degradeu”.

Pentru ca publicul sa accepte o masura inacceptabila, este de ajuns sa fie aplicata în mod progresiv, în ’’degradeu”, pe o durata de zece ani. În acest fel, au fost impuse conditii sociale si economice absolut noi din 1980 pâna în 1990. Somaj masiv, imigratie – invazie, precaritate, flexibilitate, delocalizari, salarii care nu mai asigura un venit decent, iata schimbarile care ar fi provocat o revolutie daca ar fi fost aplicate în mod brutal.

4. Strategia actiunii cu date diferite.

    O alta maniera de a obliga publicul sa accepte o hotarâre nepopulara este de a o prezenta ca “dureroasa, dar necesara’’, obtinând acordul publicului în prezent, pentru aplicarea în viitor. Este mult mai usoara acceptarea unui sacrificiu viitor decât al unuia apropiat. În primul rând, pentru ca efortul nu trebuie facut imediat, apoi, pentru ca publicul are mereu tendinta de a nadajdui ’’totul va merge mai bine mâine” si ca sacrificiul cerut va putea fi evitat. În fine, aceasta maniera lasa publicului timp pentru a se obisnui cu ideea schimbarii, pe care o va accepta cu resemnare la momentul venit. Exemplu recent: trecerea la Euro si pierderea suveranitatii monetare si economice, acceptate de tarile europene între 1992 – 1995 si aplicate în 2002.

5. A se adresa publicului ca unor copii mici.

Cea mai mare parte a publicitatilor destinate marelui public folosesc discursuri, argumente, personaje si un ton absolut copilaresti, aproape debile, ca si cum spectatorul ar fi un copil mic sau un handicapat mental. De ce oare ? ’’de 12 ani.”Daca ne adresam unei persoane ca si cum ar avea 12 ani, atunci aceasta, prin sugestibilitate si cu o oarecare probabilitate, va avea un raspuns sau o reactie tot atât de lipsita de simt critic ca al unui copil de 12 ani” analizeaza Chomsky.

6. A face apel mai mult la partea emotionala decât la gândire.

Este o tehnica clasica pentru a opri analiza rationala si, deci, simtul critic al oamenilor. Ïn plus, folosirea emotionalului deschide accesul la subconstient, pentru implantarea unor anumite idei, dorinte, spaime, pulsiuni sau comportamente.

7. Mentinerea poporului în nestiinta si prostie.

A face în asa fel ca poporul sa nu înteleaga tehnologiile si metodele folosite pentru controlarea si robirea lui. Calitatea educatiei data claselor inferioare trebuie sa fie cât mai slaba, încât prapastia de nestiinta, care separa clasele de jos de cele de sus sa fie si sa ramâna de neînteles de cele dintâi.

8. A încuraja publicul sa se complaca în mediocritate.

A încuraja publicul sa creada ca e ”bine” de a fi prost, vulgar si incult. A-l îndopa cu seriale americane si emisiuni de tele-realitate, niste dobitocenii monstruoase.

9. A înlocui revolta cu învinovatirea.

A face omul sa creada ca numai el singur este vinovat de propria’i nenorocire, din cauza unei inteligente insuficiente, sau a capacitatilor si eforturilor necorespunzatoare. Astfel, în loc sa se ridice împotriva sistemului, individul se sub-estimeaza si se învinovateste, ceea ce creaza o stare depresiva, având ca efect abtinerea de la actiune. Si, fara actiune, nu exista revolutie !

10. Si, ultimul punct, a cunoaste oamenii mai bine decât se cunosc ei însisi.

Ïn ultimii 50 de ani, progresele fulgeratoare ale stiintei au sapat o prapastie crescânda între cunostintele publicului si acelea detinute si folosite de elitele conducatoare. Multumita biologiei, neurobiologiei si psihologiei aplicate, ”sistemul” a ajuns la cunoasterea avansata a fapturii omenesti, fizic si psihic. Sistemul cunoaste individul mediu mai bine decât el însusi. Aceasta înseamna ca, în majoritea cazurilor, sistemul detine un control mai mare si o putere mai importanta asupra oamenilor decât ei însisi.

Banii poporului roman

Ceauşescu, bancherul lumii. Cum au recuperat băieţii deştepţi banii pe care alte ţări îi datorau statului şi ce a primit România în schimbul a 8 miliarde de dolari: orez şi bancuri proaste

 
În decembrie ‘89, România era într-o situaţie paradoxală. Pe de-o parte, populaţia răbda de foame - pe de altă parte, Republica Socialistă România avea în conturi două miliarde de dolari cash (bani care vor dispărea în anii ‘90)
În decembrie '89, România era într-o situaţie paradoxală. Pe de-o parte, populaţia răbda de foame - pe de altă parte, Republica Socialistă România avea în conturi două miliarde de dolari cash (bani care vor dispărea în anii '90). Mai mult, în afară de aceşti bani, România avea investiţii şi datorii de recuperat în valoare de aproximativ 8 miliarde de dolari. Şi, ca paradoxul să fie total, România nu mai avea datorii externe. Un reportaj PRO TV din seria "România, te iubesc!"

"Ai noştri nu mănâncă măsline". Opt ani de foame, pentru plata datoriei externe

Povestea începe în anii '70, când statul român se împrumută masiv pentru industrializarea forţată a ţării dar şi pentru investiţii externe megalomanice. Dorinţa lui Ceauşescu era ca România să devină o putere politică şi economică importantă, iar el - un lider mondial.

La început, totul părea să meargă bine, dar în urma unor tranzacţii speculative cu grâu şi petrol, ţara intră în blocaj financiar şi încetare de plăţi. În septembrie 1981, România lui Ceauşescu atingea vârful datoriei externe: 10,17 miliarde de dolari. Ştefan Andrei, vice-prim ministru cu probleme de comerţ exterior la acea vreme, îşi aminteşte foarte clar momentul. Statul comunist nu mai avea bani nici pentru cele mai elementare plăţi. "Atunci ne găseam în situaţia în care şi piloţii primeau bani în servietă, ca să plătească aterizarea şi decolarea de pe aeroporturile străine", spune fostul ministru.

România ajunsese la mâna celor mai mari state creditoare adunate în Clubul de la Paris şi Fondul Monetar Internaţional. Negocierile au fost foarte dure. Sub presiune, Nicolae Ceauşescu ia o hotărâre pe care unii o consideră eroică, alţii criminală: plata tuturor datoriilor externe înainte de termen. Ştefan Andrei povesteşte că, deşi FMI-ul cerea penalizări pentru plăţi anticipate, Ceauşescu, împins şi de Elena Ceauşescu, au hotărât să plătim chiar dacă pierdem.
Pentru plata datoriei, mare parte din producţia agricolă şi industrială a ţării ia calea exportului. Coada la mâncare devine un obicei. Se instituie raţionalizarea produselor de bază, iar benzina şi alimente ca pâinea, uleiul, zahărul şi făina încep să fie distribuite pe cartele. Despre portocale sau măsline, românii auzeau la sărbători. "El, acolo la Scorniceşti, nu mânca măsline. Puteam să dăm tractoare şi să luăm măsline din Grecia, dar el a spus «Nu, dragă, lasă. Ai noştri nu mănâncă măsline»", îşi aminteşte Andrei.

Visul socialist de a deveni cămătarii lumii

În paralel cu plata datoriilor externe prin eforturi inumane din partea populaţiei, se continuă şi investiţiile în alte ţări. Şi cei din anturajul dictatorului erau îngrijoraţi. Ion Coman era secretarul Comitetului Central al PCR , responsabil de gospodaria de partid. "În discuţia pe care am avut-o eu cu el în octombrie 1989, în urma unei situaţii mai deosebite a temperaturii, spunându-i «Există un pic de nemulţumire, daţi un pic de căldură, pentru că e frig, în special pentru cei mici», răspunsul lui a fost: «Mai răbdăm încă puţin, avem două miliarde de dolari în bancă, avem creanţe de 5-6-7 miliarde de dolari, facem noi o bancă şi dăm noi cu dobândă mică ţărilor în curs de dezvoltare»".

România devine o bancă pentru ţările în curs de dezvoltare. În timp ce la Timişoara începea revoluţia, Ceauşescu era în Iran. "Voia Ceauşescu, împreună cu iranienii, să facă aşa o bancă şi să-şi scoată pârleala, dacă mi se scuză expresia, să devină ei cămătarii lumii", spune Bogdan Baltazar - fost director în Ministerul Afacerilor Externe pe zona Africa şi Orientul Mijlociu.


În aprilie 1989, Nicolae Ceauşescu anunţă rambursarea integrală a creditelor internaţionale, spre bucuria întregului popor. România scăpase de datorii şi avea investiţii uriaşe. 8 luni mai târziu, Ceauşescu moare şi, odată cu el, mor şi investiţiile. "În totalitate, după calculele pe care noi le-am făcut la vremea respectivă, imediat după decembrie 1989, erau 8,6 miliarde dolari SUA", spune Ioan Pârgaru - fost director la Direcţia de Comerţ Exterior.
Aproape 9 miliarde de dolari s-au investit în întreaga lume. Acum, în 2011, datele oficiale vorbesc de doar 2 miliarde şi jumătate de dolari. Diferenţa nu a fost recuperată de români, ci ori a fost ştearsă, ori s-a pierdut.
Cum am exportat în Africa "Palatul pionierilor". 170 de milioane şi cadoul frumos al românilor

Africa, Sudan. Am pornit pe urma banilor României pe cel mai sângeros tărâm din ultimii 50 de ani. Când spui Sudan, spui malarie, febra galbenă, instabilitate politică, sărăcie, războaie civile şi genocidul de la Darfur. În Sudan, România a construit fabrici, instalaţii petroliere, clădiri pentru instituţiile statului, case. În total, Sudanul ne datorează 170 de milioane de dolari.
De cum am pus piciorul în Sudan au început restricţiile. Mai peste tot îţi este interzis să filmezi, pentru a nu scoate la iveală problemele din această ţară. Singurul loc în care poţi filma liniştit este clădirea parlamentului din capitala Khartoum. Este mândria Sudanului şi a fost construită în anii '70 de români, pe banii românilor. Arhitectura ne este familiară, semn că pe undeva mâna lungă a comunismului românesc a ajuns departe. Casa poporului din Khartoum nu seamănă cu Casa Poporului din Bucureşti, ci poate cu Palatul Pionierilor, aşa cum era pe vremuri. Oficialii sudanezi o numesc "un cadou foarte frumos" şi spun că sudanezii simpatizează românii.


Relaţiile cu Sudanul s-au poticnit înainte de căderea lui Ceauşescu. Din anii '80, au avut loc nenumărate conflicte între nordul dominat de musulmani şi sudul populat de triburi care încercau să obţină independenţa. După un conflict care a durat aproape 20 de ani şi a făcut nenumărate victime, beligeranţii au semnat un acord. Din iulie anul acesta, Sudanul se va despărţi în două ţari, cel mai probabil Sudanul de Sud şi Sudanul de Nord. În noile condiţii, este foarte greu de spus dacă România va mai putea recupera ceva din cele 170 de milioane de dolari. Care dintre cele două noi state va plăti datoria?

Oficial, habar n-avem cine şi cât ne datorează

"Sudanul este o ţară care a refuzat negocierea datoriei şi plata datoriei de foarte mulţi ani", spune Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei şi Finanţelor. Cine ar trebui să se ocupe în România de recuperarea acestor datorii? Dupa numeroase solicitari, Ministerul de Externe a dat un răspuns la întrebarea noastra: "Ceea ce vă recomand este să vă adresaţi instituţiei competente în domeniu, respectiv MEC, în calitatea sa de urmaş istoric al tuturor ministerelor cu profil industrial din epoca socialistă", ne-a transmis Doris Mircea-Director Comunicare în MAE. La Ministerul Economiei, nimeni nu ştia nimic, aşa că am încercat la Ministerul Finanţelor. Răspuns? Personalul abilitat are agenda încărcată.
Răzvan Orăşanu, fost şef la Agenţia de Valorificare a Activelor Statului, ne lămureşte de ce acest subiect este un cartof fierbinte, pasat de la o instituţie la alta: "Statul român, şi v-o spun cu toată răspunderea, nu are în momentul de faţă un bilanţ complet al tuturor bunurilor, acţiunilor şi creanţelor pe carele deţine". Şi mai grav este că multe ţări care ne sunt datoare nici nu mai apar în listele oficiale. Ioan Pârgaru, fost şef al Comerţului Exterior spune că lipsesc Sri Lanka, Bangladesh, Filipine, Maroc şi multe altele. Completează Ştefan Andrei: "Noi am avut active de vreo 100 de milioane convertibile cu Polonia, 60 de milioane cu Bulgaria şi vreo 100 şi ceva de milioane cu Rusia. Astea nu apar nicăieri".
Sudanul ne recomandă soluţia indiană

În biroul lui Al Wassila Al Samani, fost ministru de extrerne şi actual ministru al resurselor umane din Sudan, aflăm şi punctul de vedere oficial. Sudanul nu se mai gândeşte să plătească datoria: "Datoriile, da, avem datorii. Dar de când provin ele, din ce an? Mai mult de 30 de ani. Şi vă dau un exemplu, avem datorii la India... Când am vorbit cu ei despre îngheţarea sau uitarea lor, datoriile au reînnoit comerţul. Datoriile Sudanului erau de 50 de milioane, acum indienii au uitat de ele, acum au investit mai mult de 7 miliarde în Sudan, şi cu siguranţă din 2002, de când au devenit foarte activi în Sudan, ei au făcut foarte mulţi bani. Asta vrem şi de la România. În perioada când am fost ministru de Externe, când am vizitat România le-am spus: lăsaţi datoriile acum şi începeţi să faceţi activităţi comerciale. Veţi face mult mai mulţi bani decât aveaţi de luat. Uitaţi de ele când veniţi să faceţi afaceri aici. Pentru că banii pe care o să-i faceţi sunt ...Oh, my God! V-am spus experienţa Indiei".


Soluţia de a recupera banii prin investiţii se pare că nu a fost luată în calcul de autorităţile de la Bucureşti. După multe insistenţe, reuşim să ne întâlnim cu un responsabil din partea Ministerului de Finanţe. "Rolul Ministerului de Finante este de a recupera creanţa. Noi avem un stoc de creanţe moştenit din '94 pe care noi trebuie să-l recuperăm", ne-a declarat Bogdan Drăgoi, secretar de stat care se ocupă de recuperarea datoriilor.
Reluarea afacerilor şi ideea proastă a lui Omar Hayssam

Şi totuşi au existat încercări de a recupera datoria din Sudan. Dar nu din partea statului român. La începutul anilor 2000, în Sudan a fost un boom al petrolului. Câţiva oameni de afaceri au simţit oportunitatea. Este celebră o fotografie din bazarul din Khartoum în care apar Dinu Patriciu, Omar Hayssam şi fostul consilier prezidential Dorin Marian. "Patriciu s-a dus acolo să concesioneze nişte câmpuri petrolifere. Eu aş fi fost de acord şi să preia Patriciu, căci se putea prelua de la el o parte din această creanţă. Numai că nu ştiu de ce nu s-a finalizat şi asta", spune Ioan Pârgaru. Din surse locale am aflat că afacerea românilor în Sudan n-a mai avut loc din cauza lui Omar Hayssam, care a încercat să vândă arme rebelilor din sud. Hayssam a fost expulzat imediat".
Săracii care produc 75 de tone de aur pe an

Sudanul este sarac doar pentru sudanezii de rând şi poate pentru români, atunci când vine vorba de datorii. Preşedintele celei mai importante companii petroliere ne-a primit cu zâmbetul pe buze. El spune că exportă 500.000 de barili/zi, adică de doua ori mai mult decât consumul zilnic al României. Mare parte din infrastructura petrolieră sudaneză este făcută de români, dar petrolul sudanez n-a ajuns niciodată la noi. "Pot să vă spun că avem resurse mari de petrol, sunt miliarde de barili, avem rezerve foarte mari de gaz natural în Marea Roşie şi avem foarte mari descoperiri. La sfârşitul acestui an cred că vom deveni ţara africană cu cel mai mare export de aur; producţia noastră anuală este de 75 de tone de aur. Avem si alte resurse minerale", spune petrolistul sudeanez. O tonă de aur valotează acum în jur de 46 de milioane de dolari, aşa că datoria Sudanului faţă de România ar putea fi acoperită cu doar 4 tone de aur.

Cadou de două miliarde făcut în 2005 Irakului

În 2005, datoria Irakului catre Romania era de 2,6 miliarde de dolari. Relaţia privilegiată pe care Nicolae Ceauşescu a avut-o cu Sadam Hussein a făcut ca România să investească enorm în Irak. Noi le-am făcut drumuri, foraje petroliere, căi ferate, fabrici ciment şi de armament, lucrări de irigaţii. Ce s-a întâmplat cu banii din toate acestea? Clubul de la Paris, aceeaşi instanţă care în 1981 obliga România să-şi plătească datoriile, în 2005 ne-a cerut să iertă datoria statului irakian în proporţie de 80% - adică mai bine de 2 miliarde de dolari, iar restul datoriei a fost eşalonat pe 23 de ani cu 5 ani de graţie. Prin urmare, irakul işi termină de plătit datoriile abia în 2028.

"Unde a greşit România, după opinia mea, a greşit acolo unde nu a cerut o implicare mai consistentă în procesul de reconstrucţive a Irakului. Au fost ţări care au obţinut garanţii serioase în procesul de reconstrucţie, în legătură cu accesul la resursele Irakului, şi cu accesul companiilor din ţările respective la procesul de reconstrucţie, care compensau în oarecare măsură anularea sau reducerile de datorii ale Irakului", spune Varujan Vosganian.
În 2007, chiar ministrul Vosganian a semnat un acord prin care datoria externa a Mozambicului fata de Romania era reducă cu 90%. De la 140 de milioane de dolari - ne-am mulţumit cu 14.

Un miliard îngropat la Krivoi Rog

Krivoi Rog, Ucraina. Un loc în care România a investit enorm: aproape un miliard de dolari. Acum, această investiţie nici măcar nu apare pe vreo listă oficială pentru recuperare.
Dolinska. Un oraş ucrainean cu 20.000 de locuitori, la 700 de kilometri de România. Pentru cei mai mulţi dintre noi, numele nu înseamnă nimic. Oraşul este construit de români. Noi le-am făcut spitalul, noi şcoala, primăria, blocurile şi drumurile. Lângă oraş se întinde combinatul, un colos pe 1.300 de hectare. Povestea eşecului de la Krivoi Rog începe în 1986, când cinci ţări socialiste au început lucrările la acest obiectiv imens. În '97, ucrainienii au oprit lucrările şi acolo totul s-a transformat într-o ţintă pentru hoţi. Statul român încă mai plăteşte două milioane de dolari pe an pentru paza şi conservarea mamutului industrial.

O afacere comunistă din 1997

Şi în ţara lui Fidel Castro România a investit enorm. De la armament - la tractoare sau camioane. Pe vremuri, primeam tutun sau zahăr cubanez. Acum, nu mai primim nimic. O datorie care depăşeşte un miliar de dolari.
Unul dintre cele mai importante obiective făcute de români acolo este uzina de crom-nichel Las Camariocas. Partea română a livrat utilaje pentru acest combinat. Iar plata pentru produsele livrate acolo trebuia să se facă în produse de nichel şi cobalt, începând cu anul 1997. Cubanezii au îngheţat relaţiile cu noi şi, deşi recunosc datoria istorică, încearcă s-o uite.
Exportatorii lui Ceauşescu - primii superpatroni

Neglijată de autorităţile noastre din incompetenţă sau interes, recuperarea datoriilor externe a devenit mană cerească pentru mai multe companii private. Fostele firme de comerţ exterior, multe dintre ele - anexe ale securităţii, au intrat în acest joc sau, mai bine zis, n-au ieşit. Aşa se face că, după revoluţie, aceste firmele ale statului s-au privatizat şi au recuperat datoriile României diect în conturile lor, iar statul nu a mai primit mare lucru.
În regimul Ceauşescu, toate contractele treceau prin intreprinderile de comerţ exterior. După 22 decembrie '89, când deja aveau contractele pentru 1990, au luat legătura cu partenerii: "Mon cher, la noi aici e libertate deplină, aşa că eu mă ocup să se achite, întreprinderile să facă produse şi dumneata îmi dai mie banii" - face reconstituirea un responsabil din Finanţe. "În această situaţie, cel mai bine e sa creezi haos. Ca să poţi să lucrezi. A dispărut arhiva ministerului comerţului exterior."


Cazul Siriei este relevant. România a făcut acolo rafinării, fabrici de ciment, combinate chimice, irigaţii pe mii de hectare. Investiţiile s-au derulat prin Industrial Export - o companie a statului. În 1990, datoria Siriei se ridica la 100 de milioane de dolari. După revoluţie, Industrial Export a recuperat în conturile proprii 36 de milioane de dolari. Statul român plătise totul: utilajul făcut de Grivita Rosie, transportul, oamenii care au lucrat acolo.
Cum am scăpat de comoara de la Murzuk

Libia. Relaţia deosebită a lui Ceauşescu cu colonelul Gaddafi a fost fructificată în nenumărate contracte comerciale. Noi am făcut în Libia drumuri, zeci de şcoli, sute de blocuri, am exportat arme. Libienii au fost mărinimoşi: au permis românilor să concesioneze un câmp petrolifer, Murzuk, pe 20 de ani, cu posibilitate de prelungire. Până în 1993, statul român a investit acolo peste 50 de milioane de dolari. Guvernul Văcăroiu vinde apoi concesiunea unor spanioli. Tranzacţia se derulează prin Rompetrol, companie a statului. O parta din plată se face la încheierea tranzacţiei, restul de bani - 85 de milioane de dolari - urmând să fie plătit în timp. Rompetrol se privatizează, iar cele 85 de milioane nu ajung la stat, ci în conturile companiei.
"Cea de-a doua tranşă nu a mai intrat în contul statului, motiv pentru care statul român este parte în procesul cu Rompetrol - de data asta societate privată - pentru recuperarea sumei de 88 de milioane de dolari plus 200 de milioane de lei, care de fapt reprezintă stoc şi dobânzi", Bogdan Dragoi, secretarul de stat de la Finanţe.
Reprezentanţii companiei petroliere sunt cât se poate de fermi: nu au de gând să dea statului nici un ban: "În principiu, societatea se privatizează cu drepturile şi obligaţiile pe care le avea înainte de privatizare. Singura diferenţă poate fi atunci când statul român, cel care vinde, îşi rezervă un anume drept sau obligaţie, ceea ce nu s-a întâmplat". Aşa că, incompetenţa sau interesul celor de la Finante adaugă noi sume pe lista banilor pierduţi de România. Mai trebuie precizat doar că, din zăcămintele din Marzuk, s-a scos doar anul trecut petrol de peste 1 miliard şi jumatate de dolari.

Răspunsul năucitor al lui Ghaddafi, în anii '90: "Nu discut decât cu Ceauşescu"

În plus, din Libia au mai rămas de recuperat şi alte câteva zeci de milioane de dolari pentru drumurile făcute de romani. Dupa '90, răspunsul lui Gaddafi a fost năucitor: voia să discute doar cu Ceauşescu. Povesteşte Ştefan Andrei: "Când s-au dus acolo să discute problema cu libienii, ştii care a fost răspunsul lor? Preşedintele Ghaddafi a zis că are nişte înţelegerie special cu Ceauşescu - vine Ceauşescu aici sau vine el la Bucureşti, la întâlnirea cu Ceauşescu. Ce să mai discute..."

Cele 470 milioane de dolari cu care ne-am spălat rufele

Egiptul ne datora, în '89, 470 de milioane de dolari. Acum, datoria a dispărut.
"Cel puţin în perioada în care eram ministru de Externe, a fost o astfel de înţelegere cu Egiptul care şi-a reglementat datoria faţă de România prin exporturi", spune Teodor Melescanu. Înainte de 1989, România construise în Egipt fabrici de ciment şi de produse chimice, a construit linii electrice de înaltă tensiune, conducte de alimentare cu apă pe zeci de kilometri. În schimbul acestor investiţii costisitoare, am primit în anii '90… detergenţi de tip Jax şi Smash, sau insecticide.


Fostul deputat PSD Iosif Armaş este unul dintre numeroşii afacerişti care au profitat de pe urma datoriilor pe care le avem de încasat. Numele lui Armaş este asociat printre altele cu distrugerea staţiunii Băile Herculane, pe care a cumparat-o în condiţii dubioase în 2001. Cu doi ani înainte, în timpul guvernului Isărescu, s-a prezentat la Ministerul de Finanţe şi şi-a oferit expertiza pentru recuperarea datoriei de 72 de milioane de ruble, echivalentul a 72 de milioane de dolari din Vietnam. "Eu am lucrat cu un coleg străin care făcea aşa ceva şi atunci am zis hai să încerc şi eu. Şi normal că am depus o cerere la Ministerul de Finanţe, am primit creanţa din Vietnam care a fost dolar pe dolar", ne-a declarat omul de afaceri Iosif Armas. Rezultatul: din 72 de milioane, noi ne-am ales cu orez în valoare de 18 milioane de dolari pe care l-a vândut Armaş.
Recuperarea creanţelor româneşti cu o firmă care nu există

Investiţiile lui Nicolae Ceauşescu se regăsesc şi pe malurile Tamisei. Şi asta pentru că în Londra sunt multe firme care au încercat să cumpere creanţe pe care le avea România. Unele chiar au reuşit. Este foarte interesant cum datoria Angolei, estimată la aproape 20 de milioane de dolari, s-a plimbat la mai multe companii, în mai multe ţări. În 1998, în timpul guvernului Radu Vasile, se cesionează datoria Angolei către Cobbham International Investements. În anul 2000, aceeaşi datorie este dată firmei Argirom, condusă de Iosif Armaş, care se obliga să plătească 15 la sută din valoarea iniţială, adică în jur de 2,7 milioane dolari. În 2003, guvernul Năstase cesionează datoria firmei Maxima Grup. Undeva, firul se rupe...
Am căutat la Londra o firmă care se cheamă Maxima Grup PLC. În registrul companiilor din Marea Britanie, nu există nicio firmă cu datele acestea. Datele apar însă în hotărârea guvernului român. Maxima Grup nici nu-şi putea găsi un sediu mai bun decât aproape de noul Scotland Yard. E oarecum normal, deoarece în firmă se pare că sunt băgaţi şi nişte foşti poliţişti. Administratorii clădirii nu au auzit în viaţa lor de această firmă: "N-a fost niciodata firma asta aici", ne-au declarat telefonic. Atunci, se pune întrebarea cui a vândut România datoria pe care o avea în Angola: unei firme fantomă, unei firme care a dat o adresă greşită? Sau cineva din guvernul României a trecut pe hotărârea de guvern o adresă greşită… Sunt întrebări la care, normal, răspunsul trebuie să fie tot în România.
Gheorghe Piperea, avocat specializat în drept comercial, explică: "Există pe plan internaţional două sau trei locuri unde chiar există burse ale acestor creanţe. Unde se circularizează, se vând aceste creanţe. Nu s-a făcut acest lucru pentru că probabil sunt foarte multe lucruri de ocultat în privinţa acestor creanţe". Problema e că pe bursă nu se mai pot da şi lua comisioane.
Guvernanţii Romaniei au vândut creanţe într-o totală lipsă de transparenţă. Pe ascuns, fără licitatii. Banii munciti de români înainte de 1989 s-au scurs în buzunarele speculanţilor.
Datoria Zambiei către România şi scandalul londonez

În lume sunt companii care s-au specializat tocmai pe cumpararea datoriilor de la ţări aflate în imposibilitatea de a se apăra. Aceste companii - un fel de fonduri de investiţii în datorii - au fost numite Fondurile Vulturului. Tim Jones lucrează pentru o organizaţie non-guvernamentală britanică înfiinţată pentru a lupta împotriva acestor fonduri. Un scandal imens, care a avut în centru România şi Zambia, a fost declanşat acum câţiva ani la Londra. Pe malurile Dâmboviţei nu s-a auzit însă nimic.

Când datoriile Zambiei au început să fie şterse de anumite guverne, câteva companii private au cumpărat datoriile pentru bani foarte puţini. Una dintre ele a fost Donegal International, care a cumpărat datoria către România. Zambia datora României aproape 30 de milioane de dolari. Guvernul Radu Vasile a vândut, pe ascuns, către "Donegal", o companie cu sediul în Insulele Virgine, datoria Zambiei la un preţ cu puţin peste 3 milioane de dolari. Adică 10 la sută din valoarea datoriei.

Donegal International a dat în judecată Zambia şi a cerut să îi fie plătite 55 de milioane de dolari în contul datoriilor pe care le răscumpărase de la România. "Ei au cumpărat de la România pentru 4 milioane de dolari şi apoi au dat în judecată în Tribunalul britanic guvernul din Zambia. Până la urmă au reuşit să câştige 15 milioane de dolari", spune Tim Jones. Un profit de 12 milioane de dolari pentru Donegal. Pentru România? Un minus de 27 de milioane.
Cazul a fost extrem de controversat. Însuşi primierul britanic de atunci, Gordon Brown, a luat atitudine împotriva practicilor prin care speculanţii de creanţe se îmbogăţesc: "Condamnăm perversitatea cu care Fondurile vulturului ("Vulture funds") cumpără datorii la preţuri reduse şi fac profit dând în judecată ţara debitoare pentru a obţine un câştig ieşit din comun şi imoral. Este revoltător!"
La presiunea mass-media şi a organizaţiilor non-guvernamentale, legislaţia a fost schimbată . De anul trecut, nicio companie britanică nu mai poate cumpăra datorii în contul ţărilor africane sau al celor din lumea a treia.

Măsura luată de britanici a avut ecou şi în România. Ministerul de Finanţe refuză acum să mai negocieze cedarea creanţelor. Nu mai cedează creanţe, dar nici nu face mare lucru pentru recuperarea datoriilor. Miliarde de dolari. Multe din ţările care au datorii către noi au posibilitatea să plătească. Dar nu o fac pentru că la noi nici măcar nu se ştie bine cine ar trebui să se ocupe de acestă problemă. Aşa că nu ne recuperăm banii, dar ne împrumutăm. România datorează altora mai bine de 90 de miliarde de euro.

Cosmin Savu
reporter PRO TV


SURSA http://www.gandul.info/

joi, 5 mai 2011

Un articol naucitor de Ion Coja - "Hitler Kaput?"

Hitler kaput?

Ion Coja
Zilele trecute m-am revăzut cu George Astaloş. Ca de obicei, a vorbit numai el. Dar nici nu se putea altfel. Era păcat să mai lase cuvîntul şi altora. Este greu de imaginat un subiect la care George Astaloş să nu aibă de povestit ceva inedit şi interesant, cel mai des legat de o experienţă personală. L-am întrebat într-o doară despre Jean Pârvulescu, dacă cunoaşte acest nume. Îl cunoaşte foarte bine, şi un ceas întreg mi-a povestit câteva din legendele care circulă pe seama domnului Jean Parvulesco în Heptagon şi o bună parte din restul lumii…
Dintr-o poveste în alta, Georgică ajunge şi la relatarea întâlnirii sale cu un franţuz, combatant în al doilea război mondial de partea naziştilor. Şi aflu astfel că la Berlin, în mai 1945, ultimii care au luptat împotriva Armatei Roşii au fost aceşti francezi radical nazişti, combatanţi voluntari împotriva
„iudeo-comunismului”. Au luptat până la ultimul cartuş!, adaugă George. Auzisem şi eu de aceşti urmaşi ai francilor şi rămăsesem cu o mirare: cum au scăpat? Ah, simplu, mi-a şi povestit, prin tunelurile de sub Berlin. Au ieşit la zeci de kilometri de Berlin!…
Probabil că mai era nevoie de această ultimă picătură, această ultimă
informaţie, pentru a se revărsa în public o nedumerire pe care o ţineam în mine de multă vreme. Adică de pe vremea când au început să se adune sub freza mea unele semne de întrebare legate de persoana lui Hitler. Ultima fiind aceasta: dacă acei combatanţi francezi au putut să părăsească cu toții Berlinul şi Germania, şi să ajungă teferi în Franţa, folosindu-se de tunelurile construite sub Berlin pe vremea lui Hitler, de ce această cale a salvării nu ar fi fost urmată şi de Hitler?!
*
S-o luăm metodic: mai întâi, încă din copilărie, din discuţiile cu musafirii
veniţi la ai mei, am auzit de acest zvon, cum că Hitler nu a murit, ci s-a
salvat şi a fugit în America de Sud. Oarecum în paralel se discuta şi despre
originea etnică a lui Hitler, cum că ar fi evreu după unul din bunici. Repet:
după unul din bunici! (Se va vedea mai jos de ce această subliniere…) Oricum, amândouă informaţiile pe o ureche mi-au intrat şi dacă n-au ieşit pe cealaltă, au rămas undeva pierdute prin cotloanle ţinerii mele de minte. N-am stat niciodată bine cu memoria… (În schimb am fost tare la memorii… Ca tot românul!)
Le-aş fi uitat cu totul dacă, în alte discuţii, cele două informaţii nu reveneau, inclusiv în presă, în cărţi: Hitler nu a murit, Hitler era evreu… Din
ideea că Hitler ar fi fost evreu deducându-se că nu a fost loial germanilor, ci
ar fi făcut „jocul evreilor”, simplu şi vulgar spus! Nu aveam însă niciun motiv
să adâncesc subiectul. Am fost un receptacul complet neinteresat pentru
informaţii de acest gen. Iar când, un coleg, aproape emoţionat, mi-a dat să
citesc Mein Kampf, din politeţe nu l-am refuzat, dar nu am putut citi mai mult de 20-30 de pagini… Nici vorbă să se compare cu Pentru legionari, a Căpitanului…
Fără să mă pasioneze subiectul HITLER, am mai aflat şi altele, informaţii aflate în circulaţia cea mai curentă. Bunăoară cum că bunkerul în care Hitler şi-a pus capăt zilelor nu mai poate fi vizitat sau cercetat, nici măcar de cei care încă mai discută despre moartea lui Hitler, despre cadavrele carbonizate găsite acolo, despre ultimele sale vorbe şi gesturi etc. Bunkerul, în inima Berlinului, construit la zeci de metri adâncime, dar care avea la suprafaţă şi o grădină, a fost imediat după război acoperit cu o placă grea de beton, groasă de vreo 10 metri, iar deasupra ei, dacă nu mă înşel, s-a ridicat şi o clădire. Şi m-am mirat fără voia mea, cu un act reflex al raţiunii, al inteligenţei mele de om, vexată de această măsură: ce explicaţie are grija autorităţilor ca bunkerul lui Hitler să nu mai poată fi vizitat de nimeni, nici de criminalişti, nici de istorici, nici de public sau de ziarişti, interesaţi de detaliile celebrei sinucideri?
Deja lucrurile începeau să-şi piardă noima, sensul. Căci ce era mai firesc decât ca acel bunker să fie păstrat, introdus mai apoi în circuitul turistic educativ, alături de lagărul de la Auschwitz, camerele de gazare, crematorii etc?! Acel bunker şi împrejurările mizere în care a sfârşit cel mai dement şi mai bestial criminal din istorie nu putea să aibă, prin mediatizare, decât un impact pozitiv asupra oricărui vizitator! Cu ce satisfacţie urmaşii victimelor regimului nazist şi orice om normal ar fi privit la decorul sinistru şi deplorabil al bârlogului în care şi-a trăit ultimele zile fiara cea mai setoasă de sânge nevinovat, bestia care… etc. etc.!
În plus, încă de la bun început, istoria cu canistrele de benzină turnate pe
cadavrele celor doi, Adolf şi Eva, căror cadavre li s-a dat apoi foc, este un
punct de plecare extrem de fragil, de suspect! Care îngăduie de la bun început orice suspiciune! Ceaţa se face şi mai densă prin gestul autorităţilor aliate de a turna un munte de beton peste locul faptei. Fără să fii obsedat de scenarii şi diversiuni, vrând nevrând, ajungi să te întrebi dacă nu cumva s-a urmărit în felul acesta să ni se ascundă ceva! Ceva foarte important!…
Deci, întrebare capitală: de ce a fost acoperit cu beton bunkerul în care a
murit Hitler, ce explicaţie are strădania evidentă a autorităţilor aliate de a
face imposibil accesul ulterior la locul faptei? Ni se ascunde ceva în felul
acesta! Ce?
Pentru mine toate acestea, aproape uitate, s-au actualizat brusc, mi-au revenit în minte, atunci când am urmărit finalul unei emisiuni pe Discovery, având ca subiect tunelurile din Berlin, de sub străzile şi clădirile oraşului, tuneluri construite, nota bene!, pe vremea lui Hitler! M-a uimit lungimea reţelei de tuneluri: 500 (cinci sute) de km… Cu lărgimea unor bulevarde! Şi mi-am pus întrebarea: e posibil ca această reţea de tuneluri să nu fi avut corespondenţă cu bunkerul în care şi-a ales Hitler să fie ultimul său refugiu? Evident, este de neconceput!
Cu alte cuvinte, dacă există, aşa cum s-a afirmat pe Discovery Chanel, o reţea de tuneluri construită de Hitler în subsolul Berlinului, înseamnă că bunkerul în care ni s-a spus că a murit Hitler, sinucigându-se căci nu mai avea nicio scăpare, era în legătură cu acele tuneluri prin care Hitler putea foarte uşor să scape! Deci am fost minţiţi când s-a spus că nu mai avea, nenorocitul, nicio scăpare!… Ba e de crezut, putem fi chiar siguri că acea reţea de 500 de kilometri de tuneluri a fost construită şi cu această finalitate: să ofere o ieşire de refugiu într-o situaţie limită. Iar acoperirea bunkerului cu un munte de beton, spre a nu mai avea nimeni posibilitatea să-l viziteze, devine clar că a urmărit să ascundă această legătură dintre bunker şi reţeaua de tuneluri. Să ascundă că prin aceste tuneluri Hitler se putea salva. Nu doar teoretic, ci şi practic, cum au făcut-o bunăoară combatanţi francezi!
Făcând un mic exerciţiu de imaginaţie, ne dăm seama că oricine ar fi cercetat bunkerul ar fi ajuns să vadă şi ieşirea din bunker prin tuneluri, dacă nu cumva şi prin alte locuri. O asemenea construcţie se face cu mai multe posibilităţi de acces. Aceste ieşiri, aflate la vederea vizitatorilor, a ziariştilor şi istoricilor, ar fi făcut şi mai puţin credibilă versiunea cu cadavrele
carbonizate. Altminteri, acest gen de moarte este cel mai uşor de înscenat, a fost deseori practicat pentru a declara mort pe cineva rămas totuşi în viaţă.
Într-un film american celebru, un gangster evreu interbelic aşa îşi salvează
pielea, înscenând un accident în care moare în vâlvătăile unui incendiu, drept care poliţia închide dosarul… După care mortul începe o viaţă nouă, cu o identitate nouă… Evident, cadavrul carbonizat rezultat în urma incendiului
aparţinea altcuiva! Aceasta să fi fost şi povestea cu Hitler şi Eva, cei doi
amanţi macabri?
Suspiciunea creşte când afli cât de restânsă este lista cercetătorilor care au
avut acces la cadavrele carbonizate, aflate în custodia KGB… Nici vorbă de
constituirea unei comisii internaţionale neutre şi independente care să
examineze jalnicele rămăşiţe!
Raţionament simplu: dacă zeci, poate chiar sute de combatanţi francezi, s-au putut salva din încercuire prin acele tuneluri, cale pe care este probabil să o fi urmat şi mulţi nazişti germani, atunci este lucrul cel mai probabil că Hitler se putea şi el salva pe aceeaşi cale. De ce n-ar fi făcut-o?
Rămâne problema cadavrelor găsite în bunker. Au făcut parte din scenariul
salvării lui Hitler sau au fost inventate de aliaţi, ca să ascundă faptul că
Hitler le scăpase? Sau, mult mai probabil, au făcut parte cumva dintr-un
scenariu comun?!…
Cinstit vorbind, mai este vorba şi de dreptul lui Hitler (sic!) la o corectă
receptare a ultimului său „mesaj”. Căci, dacă într-adevăr a murit în bunker,
deşi putea să scape prin tunelurile la care bunkerul era racordat, atunci gestul său ultim capătă alte dimensiuni şi conotaţii. Devine eroic de-a dreptul refuzul său de a o şterge englezeşte din Berlinul capitulard!…
În fine, consemnez şi discuţia pe acest subiect avută cu dl Andrei Sofonie.
Domnul Andrei Sofonie este mascota Uniunii Vatra Românească. Porte-bonheurul nostru! Ştie multe domnul Andrei. A locuit ani de zile la Moscova, în medii bine informate, a citit tot ce trebuia citit în bibliotecile metropolei bolşevice pe teme de istorie şi politică. Şi mai ales a meditat cu har asupra celor aflate.
După 1990 s-a grăbit să vină la Bucureşti, unde mai dezmeticeşte năucii, atunci când prinde vreunul. Este ocupat până peste cap…
Îl întreb ce ştie de moartea lui Hitler. Îmi răspunde, printre altele, că pe la
mijlocul anilor ’80 la Moscova toată lumea bine informată comenta moartea lui Hitler, survenită de curând undeva prin America de Sud, la vârsta de peste 90 de ani a împieliţatului. Dar cum a reuşit să scape Hitler din Berlinul deja ocupat de Armata Roşie, domnule Andrei? Simplu, prin tuneluri şi cu ajutorul unui avion, pilotat de o aviatoare. Mi-a spus şi numele ei. Nu l-am reţinut. Zicea că este celebră… O fi! şi a adăugat: în mai 1945 submarinele germane controlau în continuare oceanele lumii! Nimic mai simplu pentru un asemenea submarin să-l ducă la New York în Tahiti sau în Țara de Foc!… Avea de unde alege!

Hitler – „omul evreilor”?
Fireşte, dacă varianta oficială despre moartea lui Hitler pare puţin probabilă,
şi mai ales dacă chiar se va dovedi a fi falsă, atunci cresc şansele de a fi
luată în seamă ipoteza, în sine aiuritoare, că totul s-a desfăşurat conform unui acord (sau ceva asemănător) între Hitler şi adversarii săi declaraţi, ipoteză care, lărgită, ar însemna că Hitler nu numai că s-a salvat cu concursul aşa zişilor săi adversari, dar cu concursul acestora a ajuns şi cancelar al Germaniei, şi tot în înţelegere cu aceştia a dus şi războiul aşa cum l-a dus, cu măsuri deseori aberante, de neînţeles din perspectiva funcţiei cu care germanii l-au împuternicit…
Ne propunem să examinăm şi această ipoteză. Şi tot aşa: nu vom apela la ceea ce nu avem: informaţii şi dezvăluiri noi, o stăpânire deplină a subiectului etc.
Nici pe departe nu avem pregătirea profesională de istoric pentru a discuta
despre culisele evenimentelor din care se compune istoria atât de complicată a celui de al Doilea Război Mondial. Drept care nu vom face decât să punem cap la cap câteva din faptele bine cunoscute, descrise sau dezvăluite de alţii, bine cunoscute de toată lumea, fapte care intră în contradicţie cu versiunea aflată în circulaţie publică, dar concordă cu ipoteza că Hitler a făcut jocul altora, al „evreilor”, nu al intereselor germane, nemţeşti!
Personal, am început prin a mă mira (numai proştii nu se miră de nimic!) de
faptul că regele Carol nu a dat ordinul de asasinare mişelească a lui Corneliu Zelea Codreanu decât după ce a primit OK-ul lui Adolf Hitler! Detaliu care, în mintea mea, intră în contradicţie cu tot ceea ce Hitler susţinea a fi! Sunt dispus să-i iau în serios pe cei care îl adoră pe Hitler şi îi explică toate faptele din perspectiva unui mare om de stat, om de mare caracter, mare patriot, mare vizionar etc. etc., dacă mi se explică raţiunea pentru care Hitler şi-a dat acordul pentru dispariţia celui care i-ar fi fost, foarte probabil, cel mai loial partener.
După cum se ştie, înaintea alegerilor din toamna lui 1937, Codreanu îşi avertizase electoratul: "dacă mă veţi vota şi vom ajunge la putere, a doua zi noi, legionarii, facem alianţă cu Germania nazistă împotriva bolşevizării Europei, împotriva aşa-ziselor democraţii care se lasă manevrate de
oculta iudeo-masonică!"… Unii consideră că aceasta a fost greşeala fatală a
Căpitanului. Că dezvăluind asemenea intenţii, Codreanu a stârnit reacţia
neiertătoare a ocultei!… Acuzaţii neroade, care nu pricep că Codreanu nu era un politician, ci un om de mare caracter înainte de orice. Adresându-se
alegătorilor, în preziua alegerilor, ca om de onoare ce era, a ţinut să le facă
cunoscut ce intenţii avea. Ca să ştie lumea la ce să se aştepte de la legionari şi să-i voteze sau nu în cunoştinţă de ceea ce aceştia doreau să facă!
Bineînţeles că nu numai „oculta” a aflat de această declaraţie a Căpitanului.
Hitler va fi fost informat şi el. Se ştie bine cât era de important pentru
Germania să se asigure măcar de neutralitatea României, cu atât mai mult de o alianţă. Cu toate acestea, Hitler îşi dă acordul pentru eliminarea lui Corneliu Zelea Codreanu. Nimeni nu a explicat de ce a făcut-o. Poziţia lui Hitler faţă de Corneliu Zelea Codreanu şi legionari este însă nu numai neaşteptată, dar ea ar putea fi hârtia de turnesol care ne dezvăluie adevărul despre Hitler, adevărata sa faţă. Căci suntem astfel obligaţi, pentru a înţelege OK-ul lui Hitler, să luăm aminte cu toată atenţia la ceea ce îi deosebea pe legionari, şi mai ales pe Căpitan, de Hitler.
Comentatorii, mai ales cei de rea credinţă, pun în evidenţă mai ales asemănările dintre mesajul şi prestaţia lui Codreanu şi nazism. Eventual mai şi inventează, ca să facă mai convingătoare ideea lor fixă că legionarii ar fi un soi de nazişti sau fascişti români, partizani pătimaşi ai celor doi mari reformatori ai Europei: Hitler şi Mussolini… Nimic mai fals!
Între legionari (Căpitan) şi Hitler & Mussolini erau deosebiri importante, dintre care o semnalez pe cea mai adâncă: Hitler şi Mussolini erau atei, nu erau creştini. Spre deosebire de Căpitan care nu concepea istoria şi soarta lumii, a neamului său românesc, decât legată de Dumnezeu, de Iisus, de Biserică! Nu ştiu dacă biografii lui Hitler au lămurit de ce individul era ateu sau, mai rău!, păgân. Dar distanţa pe care a pus-o Hitler între nazism şi Biserică mai degrabă ar acredita bănuiala că Hitler nu a servit interesele germanilor, ci ale altora!…
În acelaşi sens este semnificativă poziţia lui Hitler faţă de legionari.
Legionarii au ajuns la putere fără niciun amestec extern. Cu legionarii la
guvernare, participarea României la războiul anticomunist din Est ar fi însemnat un sprijin extrem de puternic pentru Germania. Sutele de mii de aderenţi la legionarism erau cu toţii conştienţi de pericolul bolşevizării României şi Europei. Legionarii ar fi luptat pe frontul anti-bolşevic cu o dăruire unică! Să nu fi ştiut asta Hitler când s-a debarasat de ei în ianuarie 1941, fără să facă nicio încercare de a-l împăca pe Ion Antonescu cu Horia Sima?!
Mai mult, refugiaţi în Germania ca la un stat prieten, liderii legionari au fost
„cazaţi” în lagărele de deportare de la Dackau, Buchenwald, alături de deţinuţi comunişti, dar supuşi unui regim mult mai drastic decât al celorlalţi deţinuţi.
George Petre, încă în viaţă, depune mărturie în acest sens: „Evreii aveau
libertate totală de mişcare în lagărul de la Buchenwald. Noi, legionarii, nu
aveam voie să ieşim din perimetrul dormitoarelor!” Numai norocul i-a salvat pe legionari atunci când Hitler, profitând de o ocazie oferită de comportamentul iresponsabil al lui Horia Sima (fuga la Roma a acestuia, împotriva cuvîntului dat), a dat ordin ca legionarii să fie executaţi prin împuşcare. I-a salvat pe legionari un raid american prelungit… Asta în condiţiile în care militarii germani, ofiţerii superiori în primul rând, nutreau pentru legionari cele mai bune sentimente. În mod deosebit Goebbels avea o părere excelentă despre legionari: „Garda de Fier este mişcarea politică cea mai spiritualizată din secolul nostru!” Nici pe departe poziţia lui Hitler faţă de legionari nu era a unui german, a unui creştin!…
Este limpede că legionarii meritau alt tratament din partea lui Hitler. Faptul
că nu au avut parte de acest tratament nu se potriveşte cu versiunea unui Hitler dedicat luptei anti-comuniste, împotriva falselor democraţii din Occident. Prin atitudinea sa faţă de legionari Hitler face echipă cu „iudeo-masoneria” mondială, atât de incomodată de existenţa legionarilor.
Am ajuns să mă gândesc la ipoteza că Hitler a făcut mari servicii evreilor, şi
nu nemţilor, nu arienilor, după 1990, când s-a lansat teza holocaustului din
România, din Transnistria, împinsă până la afirmaţia indecentă că „România este ţara în care a început Holocaustul”! O afirmaţie atât de …revizionistă nu putea să mă lase indiferent, drept care m-am văzut nevoit să adâncesc subiectul. I-am avertizat pe preopinenţii mei, care ne acuzau de genocid pe noi, românii: măi, băieţi, voi ne obligaţi să vă răspundem, iar răspunsul nostru s-ar putea să se extindă la întreaga problematică a Holocaustului! Căci este fatal şi obligatoriu, ca metodă, să cercetezi întreg contextul în care s-a produs pretinsul holocaust din România. Aşa am ajuns la concluzii şi ipoteze pe care nici prin vis nu le-aş fi imaginat. N-am nicio vină dacă aceste concluzii şi ipoteze nu le vor conveni celor care m-au obligat să reacţionez în legitimă apărare. Cum ar zice Molière: "tu l’as voulu, George Dandin!"
Aşadar, am examinat acuzaţia de holocaust adusă românilor. Şi am dat astfel peste un spectacol ruşinos, al minciunii organizate, instituţionalizate. Din păcate, nu puteam cerceta acest subiect rezumându-mă la holocaustul din …România. Deşi nu mă interesa subiectul, a trebuit să situez Transnistria în contextul general, al reprimărilor naziste împotriva evreilor. Şi nu a trebuit să mă informez prea mult ca să dau şi aici de acelaşi spectacol dezgustător al minciunii, oficializată prin legi şi decizii ale unor importante autorităţi naţionale sau supra-naţionale, precum ONU.
Literatura dedicată Holocaustului este scrisă mai ales de autori care nu au
abordat la viaţa lor decât acest subiect. Dacă le scoţi din bio-bibliografie
holocaustul, nu mai rămâne nimic din ei! Ceea ce, din start, îi face puţin
credibili. Calitatea intelectuală a acestor autori, aşa cum rezultă din
calitatea demonstraţiei, este mediocră şi submediocră. Mult mai inteligent
scrisă este literatura negaţionistă. Am citit şi câteva lucrări ale acestor
răzvrătiţi. Am dat de informaţii şi ipoteze tulburătoare, relativ bine
argumentate. Printre altele, am aflat de interesul care ar fi putut exista din
partea unor cercuri evreieşti pentru producerea holocaustului! Repet: interesul unor cercuri evreieşti pentru producerea holocaustului!Pe scurt, deportarea şi exterminarea evreilor s-ar fi făcut după o strategie de selecţie artificială, prin expunerea la holocaust, la exterminare, a evreilor de calitate inferioară!
…Ba chiar s-au prezentat documente despre colaborarea cu nemţii a unor evrei care, după război, nefiind niciunul tras la răspundere, ai dreptul să deduci că acţionaseră la ordinul unor superiori!… Tot evrei?
Un moment de revelaţie pentru mine l-a ocazionat interviul dat în urmă cu câteva luni de noul preşedinte al comunităţii evreieşti din Bucureşti, un regizor tînăr, care, la un moment dat a dat „definiţia evreului”. Nu ştiam că există una. Cine poate fi considerat evreu? „Orice persoană care are cel puţin un bunic evreu este evreu?” … Evident, definiţia este uşor de contestat. Ceilalţi trei bunici nu contează nicicum?!… Numai că domnul preşedinte a ţinut să se explice: „Preluăm această definiţie de la nazişti. Ei au dat această definiţie cu ocazia vestitului congres de la Nuremberg!”
Este de bănuit că definiţia propusă la Nuremberg a avut acordul Fuhrerului, caz în care începi a crede că într-adevăr „Hitler le-a făcut jocul evreilor, a fost omul evreilor!” Căci această definiţie le face mari servicii evreilor. Pe baza acestei definiţii numărul evreilor creşte brusc, de câteva ori! Potrivit
definiţiei date de nazişti, însuşi Hitler, cu un bunic evreu, devine evreu în
toată legea după teoria nazistă!
Evident, Hitler ştia bine că are un bunic evreu. Nu cumva se cam potriveşte
această situaţie cu definiţia dată evreului de subordonaţii săi la Nuremberg?
Are acest detaliu legătură cu faptul că mulţi dintre colaboratorii lui Hitler se
aflau cam în aceeaşi situaţie, având ascendenţi evrei?
În paranteză fie spus, tînărul (şi imprudentul?) preşedinte al comunităţii de
evrei din Bucureşti ne lasă să deducem prin interviul dat că este falsă credinţa comună şi atât de răspândită cum că dintr-o căsătorie mixtă rezultă copii evrei numai dacă mama este evreică. Nici vorbă, aşadar!… Evreitatea este ceva ca gazul, este destul o picătură într-o căldare de apă pentru ca apa aceea să nu mai fie bună de băut!…
Nota bene: faptul că liderii evreimii îşi însuşesc şi practică această definiţie
a evreului denotă preocuparea pentru sporul demografic al evreimii prin mijloace oricât de neaşteptate! În sine, evreitatea ca dat biologic, antropologic, se diminuează astfel. Pare o contradicţie cu vestitul rasism al sioniştilor, al liderilor evrei. Sau, dimpotrivă, o confirmare a celor care consideră că nu există un popor evreiesc, cu identitate etnică, ci numai o religie, la care, de-a lungul anilor, au aderat indivizi dintre cei mai diverşi ca naţionalitate, etnie, rasă. Că, deci, evreii nu sunt o naţie, ci o organizaţie…
*
Înainte de a vedea care a putut să fie interesul evreiesc, să vedem care putea să fie interesul germanilor pentru producerea unui genocid atât de cumplit: 6 milioane de oameni nevinovaţi! La ce le-a folosit nemţilor să-i omoare? La nimic! Dimpotrivă, nemţii au păgubit enorm, din toate punctele de vedere. Nicio logică sau o minimă motivaţie a acestor asasinate, din punct de vedere germanic, nu poate fi întrevăzută. Au cheltuit enorm ca să-i adune pe evrei din toată Europa, slăbindu-şi astfel capacitatea de a susţine frontul, iar după război au pierdut şi mai mult, plătind despăgubiri şi daune morale foarte materiale! Başca ruşinea de a fi săvârşit crima cea mai urîtă din Istorie!
În schimb, dacă evaluăm beneficiile evreieşti de pe urma Holocaustului, acestea devin imediat evidente şi introduc o oarecare logică în cele petrecute. (Nota bene: în această evaluare luăm în serios toate opiniile exprimate, fără să ne preocupe dovezile: sunt opiniile altora, care, la vremea lor şi-au prezentat argumentele. Iată cui profuit holocaustul, cui i-a folosit, la ce au fost …folositoare persecuţiile antisemite:
(a) Determinarea evreilor de a părăsi în masă ţările în care locuiau pentru a se refugia în Palestina, aceasta fiind unica destinaţie alternativă la care aveau acces. Proiectul Israel în Palestina, lansat cu decenii în urmă, avansa
descurajant de încet, evreii ezitând să-şi părăsească rosturile şi să se
strămute în deşertul palestinean. Odată declanşate persecuţiile, plecările spre Palestina au crescut spectaculos. Au fost introduse chiar criterii conform cărora un evreu era sau nu acceptat în Palestina…
(b) Înfiinţarea statului Israel, demult plănuită şi demarată, nu s-a putut
finaliza decât după război, invocându-se ca principal argument holocaustul.
Toată lumea a fost de acord că numai dându-le evreilor posibilitatea de a se
organiza într-un stat propriu se putea evita repetarea tragediei Holocaustului.
(c) Ameliorarea genetică a neamului evreiesc prin izolarea sau chiar eliminarea fizică a evreilor de „calitate inferioară” în lagărele naziste de exterminare.
(d) Consolidarea identităţii evreieşti, a solidarităţii dintre evrei, care s-au
văzut toţi confruntaţi cu adversitatea extrem de brutală a goimilor. Holocaustul a devenit pentru evrei un motiv de solidarizare mai puternic decât Talmudul.
(e) Ridicarea unor bariere insurmontabile în calea asimilării evreilor în masa
populaţiei autohtone. Tendinţa tot mai evidentă de a se produce o asimilare în masă a evreilor a determinat apariţia sionismului, dedicat rezolvării acestei probleme. Se ştie bine că în organizarea Holocaustului au fost implicaţi mulţi nazişti de origine evrei, precum Eichman, de pildă.
(f) Prin despăgubirile de după război şi alte forme de reparaţie, calitatea de
evreu a devenit aducătoare de profituri deloc neglijabile. Evreii nu au mai
ezitat să-şi afirme evreitatea, măcar faţă de structurile organizatorice ale
evreimii.
A avut vreun rol Hitler în declanşarea persecuţiilor anti-evreieşti? Întrebarea
este aproape fără rost, toată propaganda legată de Holocaust porneşte de la rolul decisiv al Führerului în tragedia evreilor. O tragedie cu multe semne de happy end!…
Aşadar, principala acuzaţie adusă lui Hitler, aceea de anti-semitism feroce,
este cu dus-întors. Poate fi „interpretată” cu o schimbare totală a sensurilor !…



---------------------------------------------------

"Persevereaza, persevereaza, persevereaza si vei ajunge astfel intr-un punct in care principiile Secretului vor deveni o a doua natura pentru tine. Vei deveni astfel din ce in ce mai constient de cuvintele pe care le rostesc oamenii, indeosebi de cele care descriu realitatile nedorite de acestia. In plus, vei deveni din ce in ce mai constient de cuvintele pe care le rostesti tu insuti.

Cand vei ajunge in acest punct, inseamna ca ai inceput sa te trezesti! Inseamna ca ai inceput sa devii din ce in ce mai constient!"

duminică, 1 mai 2011

Secretele Illuminati(2012 - activarea glandei pineale)

Teoria Conspiratiei - Spatiul extraterestru

Teoria Conspiratiei - UFO nouamm Teoria Conspiratiei - UFO

Teoria Conspiratiei - Noua Ordine Mondiala dan Teoria Conspiratiei -

Teoria Conspiratiei - Dezastre

Teoria Conspiratiei - Big Brother

Teoria Conspiratiei - Apocalipsa

Juramantul Secret al Membrilor Illuminati

Teoria Conspiratiei - Locuri Secrete

Teoria Conspiratiei - Misiunile Apollo2

Juramantul Secret al Membrilor Illuminati

<iframe width="480" height="390" src="http://www.youtube.com/embed/Mid54DndnNY" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Teoria Conspiratiei - Locuri Secrete

Teoria Conspiratiei - Misiunile Apollo

Teoria Conspiratiei - Green Science

vineri, 29 aprilie 2011

Vremea – o armă redutabilă

Vremea – o armă redutabilă


Cel ce va controla vremea, va controla lumea
de Alex Ionescu

În ultimii ani diferitele părţi ale globului au fost expuse din punct de vedere climatic la modificări drastice. Ploi torenţiale, vânturi puternice, căderi masive de zăpadă, secetă, uragane au afectat major viaţa locuitorilor din zonele respective. Un grup de specialişti englezi care au realizat recent un "Atlas complet al lumii" vorbesc chiar de modificări ale conturului unor continente, vizibile din satelit. Explicaţiile meteorologilor sau ale diferiţilor reporteri prezenţi în zonele calamitate au însă mereu drept leit-motiv încălzirea globală a planetei! O explicaţie neutră, care face ca nimeni să nu poată fi considerat responsabil pentru aceste dezastre. Iată în continuare ce spun unii specialiştii – ale căror studii sunt mai puţin mediatizate, încercând să facă puţină lumină în acest domeniu atât de ceţos al vremii, cu tot ceea ce înseamnă ea.

În iunie 1988, dr. James Hansen de la Institutul Goddard de Studii Spaţiale din New York a informat Senatul American că a găsit o metodă pentru a calcula temperatura medie la suprafaţa pământului prin luarea în considerare a mii de date de la staţiile meteo de pe glob. Metoda implica o divizare a suprafeţei Terrei în pătrate de 5 grade latitudine pe 5 grade longitudine, calculând pentru fiecare pătrat temperatura medie pentru fiecare lună, din fiecare an. S-a descoperit astfel că pe ansamblu, pe parcursul a 140 de ani, creşterea globală a temperaturii a fost de doar 0,6˚C ± 0,2˚C. Temperatura medie nu a crescut continuu: pe perioade scurte de timp s-au putut observa fluctuaţii – scăderi sau creşteri cuprinse între 0,15˚ şi 0,5˚C. Prin realizarea de măsurători comparative în apropierea zonelor locuite şi în afara lor, s-a observat creşterea temperaturii globale doar în zonele locuite, dar nu cu valori care să genereze o psihoză colectivă.

Şi atunci de ce o creştere de doar 0,6˚C, care nu poate afecta sistemele biologice, a fost considerată totuşi îngrijorătoare? La acea vreme autorităţile au vorbit în mass media despre studiile dr. Hansen ca despre un indicator al unui viitor dezastru, însă au omis să precizeze care este valoarea creşterii globale a temperaturii. S-au făcut şi în continuare măsurători ale temperaturii atmosferice cu ajutorul baloanelor meteo şi acestea au arătat că pe ansamblu, nu există nici o modificare a temperaturii între anii 1956 şi 2000. Compararea măsurătorilor realizate de sateliţi, baloanele meteo şi la suprafaţa terestră, au arătat doar foarte mici diferenţe între diferitele sisteme. Toate măsurătorile indică aceleaşi modificări atmosferice şi temperaturi asemănătoare. Şi atunci de ce se vorbeşte despre încălzirea globală a planetei? Ce rost are acest refren obsedant care ni se repetă de câţiva ani prin intermediul presei, televiziunii şi radioului? Are el rolul de a deturna atenţia de la adevăratele cauze ale catastrofelor climatice care au început să se petreacă tot mai des? Ce ştiau cei care anticipau o încălzire a climei în 1988 - pe baza unor studii care dovedeau contrariul?



Producerea de inundaţii masive cu ajutorul unor arme climatice

Ideea modificării la voinţă a vremii este veche. De mii de ani înţelepţii vechilor civilizaţii cunoşteau această artă spirituală şi mai ales cum să realizeze aceasta fără a perturba echilibrul general al planetei. Ei cunoşteau faptul că o modificare a unei părţi duce la modificarea întregului. Nu la fel procedează astăzi cei care, prin intermediul producerii unor vibraţii de joasă frecvenţă în atmosferă au creat adevărate arme climatice. Oamenii de ştiinţă au dezvoltat în prezent două modalităţi de manipulare a climei: HAARP şi GWEN.



HAARP. Acest acronim provine de la High-frequency Active Aurol Research Project – Proiectul de cercetare a Aurorei activată cu frecvenţe înalte. HAARP este “un secret păstrat la fel de bine ca şi cel al Proiectului Manhattan, care ne-a adus bomba atomică”, după cum afirmau în revista Nexus dr. Nick Begich şi Jeanne Manning atunci când au scris articolul “Îngerii nu se joacă cu HAARP”. Acest proiect, afirmă dr. Rosalie Bertell, preşedinta Institutului Internaţional de Interes în domeniul Sănătăţii Publice (IICPH), va fi prezentat publicului ca fiind un scut spaţial faţă de diferite arme sau, pentru cei mai creduli, ca fiind un aparat care repară stratul de ozon.



În realitate, tehnologia HAARP constă dintr-un ansamblu de turnuri care iradiază atmosfera cu cantităţi enorme de unde radio de frecvenţă joasă (EFJ). Turnurile HAARP arată ca nişte antene normale, dar sunt specializate în emisia de unde radio. Acest tip de turnuri sunt localizate în mai multe părţi ale globului. America a construit cea mai mare arie de turnuri HAARP în Gakona, Alaska, pe o suprafaţă de 40 de acri. Turnurile HAARP de pe teritoriul SUA sunt acţionate de Directoratul vehiculelor spaţiale ale Laboratorului de cercetare al forţelor aeriene americane (Air Force Research Laboratory’s Space Vehicles Directorate).



HAARP are capacitatea de a plasa cantităţi enorme de unde de joasă frecvenţă (EFJ) în atmosfera terestră, deasupra unor zone strategice şi de a menţine constantă energia, în cazul în care ar exista variaţii, într-o manieră mai precisă şi mult mai bine controlată decât un detonator nuclear. Dr. Nicholas Benich, om de ştiinţă implicat activ în campania anti-HAARP, arată că această tehnologie produce un fascicul foarte puternic de unde radio care încălzeşte şi astfel ridică zone întregi din ionosferă (stratul încărcat electric care se află deasupra atmosferei); apoi undele electromagnetice se întorc spre pământ şi pătrund peste tot, atât în structurile vii cât şi în cele neanimate. Astfel, pe lângă alterarea climei şi crearea de furtuni, HAARP modifică modul în care mintea umană operează şi chiar scade rezistenţa biologică la boli.



HAARP diferă de alte sisteme de încălzire a ionosferei, care aruncă difuz în atmosferă unde de joasă frecvenţă, prin focalizarea semnalului de la majoritatea, dacă nu de la toate turnurile de pe cei 40 de acri, într-un singur fascicul. Oamenii de ştiinţă sunt îngrijoraţi că armata poate crea, datorită acestui instrument, o gaură uriaşă în atmosfera superioară, distrugând astfel protecţia planetei faţă de radiaţiile solare. Dr. Bertell spune despre HAARP că este "un reşou uriaş care poate determina ruperi majore ale ionosferei, creând nu numai găuri, dar şi incizii lungi în stratul protector de deasupra Pământului".



Tehnica HAARP este în întregime funcţională din 1993. Cam câtă energie de frecvenţă joasă aruncă HAARP în atmosferă? În Alaska, aceste turnuri sunt construite să radieze 1,7 gigawat în ionosferă. HAARP poate afecta astfel şi câmpul electro-magnetic al pământului. Din punct de vedere militar, HAARP este o armă de distrugere în masă, după cum afirmă Michel Chossudovsky, profesor de Ştiinţe Economice la Universitatea Ottawa. El reprezintă un instrument de cucerire, capabil să destabilizeze selectiv agricultura şi sistemele ecologice pe regiuni întinse.



GWEN. Acest acronim provine de la Ground Wave Emergency Network (Reţeaua de urgenţă a undelor terestre). Acestea sunt turnuri enorme care au fiecare câte 100 de cabluri de cupru înfipte în formă de evantai sub baza turnului. Departamentul de apărare a construit aceste turnuri sub motivul că vor fi utile în comunicaţii în timpul sau după o catastrofă nucleară. Această poveste cu comunicaţiile nu va sta în picioare în momentul în care vom înţelege că suflul nuclear distruge orice echipament de telecomunicaţie, făcând imposibilă transmisia radio pentru mai multe ore. Tehnologia EFJ poate crea cutremure şi erupţii vulcanice. Turnurile GWEN sunt localizate în California chiar de-a lungul faliei tectonice şi în zonele vulcanice din nord-vestul Pacificului. Vedem deci cum ceea ce nu poate realiza HAARP prin intermediul atmosferei, GWEN realizează prin intermediul solului. GWEN conlucrează deci din plin cu HAARP.



Marea Inundaţie din Midwest (1993) a fost creată utilizând arme climatice



Reginald E. Newell de la M.I.T - Massachusets Institute of Technology scria în “Geophysical Research Letters Journal” că în atmosfera joasă plutesc uriaşe râuri de apă. Aceste “râuri” nu sunt apă condensată, ci vapori care curg efectiv. Cu alte cuvinte, omul nu le poate vedea şi nici nu realizează când le traversează cu avionul. Dar aceste râuri de vapori sunt enorme. Ele au dimensiunea a 600-700 de km lăţime şi până la 7500 de km lungime. Aceste "râuri" sunt situate la 3 km deasupra pământului, şi au un debit de aproximativ 165 milioane de litri de apă pe secundă. Oamenii de ştiinţă au descoperit că există 5 râuri atmosferice în emisfera nordică şi 5 în emisfera sudică.



Acum, ştiind că există aceste "râuri" în atmosferă, cum e cel mai uşor de creat o inundaţie? Cel mai simplu ar fi să se pună un dig în calea unui astfel de râu şi apa respectivă să fie redirecţionată spre pământ. S-a observat că energia de frecvenţă joasă (EFJ) creează un dig electronic în atmosferă. Aceste diguri electronice pot bloca râurile de vapori, determinând căderea unor cantităţi uriaşe de apă pe pământ.



Un astfel de dig atmosferic artificial a fost creat în 1993 prin acţiunea combinată a turnurilor HAARP din Alaska şi GWEN din Midwest. Oamenii de ştiinţă au lăsat deschisă emisia EFJ timp de 40 de zile şi 40 de nopţi. Rezultatul? A plouat pe tot acest interval. Turnurile GWEN sunt plasate exact pe linia nord-sud, la nord de râurile Missouri şi Mississippi. Bineînţeles că aceste două râuri au fost incriminate pentru producerea inundaţiilor. Pe lângă morţi, răniţi şi distrugerea de locuinţe, această furtună a produs pierderi agricole în valoare de 12-15 miliarde USD.



Care a fost starea vremii în Europa în vara aceasta? În centrul şi vestul Europei erau inundaţii masive, iar în România pârjol. Frontul de instabilitate atmosferică din Europa, despre care ştim că în general înaintează zilnic de la vest către est, se înţepenise parcă undeva deasupra Austriei. Timp de o lună a stat acolo ca şi cum ceva îl ţinea pe loc. Acel ceva a fost exact un astfel de dig atmosferic de netrecut, care a făcut ca apele să rămână în centrul şi vestul Europei, iar seceta la răsărit.



Cu ce scop se creează astfel de calamităţi?



Nu mult după inundaţia din Midwest, din 1993, au apărut tot felul de ştiri despre lipsa de discernământ sau de inspiraţie a celor care şi-au construit sau reconstruit case, în zone predispuse la inundaţii. Aceste ştiri sfătuiau oamenii să nu mai construiască case în astfel de zone. Un plan ingenios pentru a muta populaţia în zonele dorite.



HAARP, după cum afirmă Michel Chossudovsky, face parte din arsenalul de arme al Noii Ordini Mondiale, din cadrul Iniţiativei de Apărare Strategică. Prin comandă militară, economii naţionale întregi pot fi destabilizate prin manipulare climatică. Iar acestea pot fi făcute fără ca victimele să ştie, cu costuri minime şi fără implicarea personalului militar.



În 1977, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat o rezoluţie privind utilizarea ostilă a tehnicilor de modificare a condiţiilor de mediu. Convenţia care a rezultat – Convention on the Prohibition of Military and Any Other Hostile Use of Environmental Modification Technique (ENMOD), a impus semnatarilor, printre care şi USA, să se abţină de la utilizarea oricărei tehnici de modificare a vremii, care ar putea duce la efecte severe, pe termen lung sau pe arii foarte întinse care să afecteze economia şi societatea. Douăzeci şi trei de ani mai târziu, în noiembrie 2000, la Haga, a avut loc Conferinţa despre modificarea climei. Nici delegaţiile oficiale, nici grupurile de acţiune în ceea ce priveşte mediul înconjurător care au participat la această conferinţă, nu au ridicat deloc problema războiului climatic sau a tehnicilor de modificare a climei (ENMOD). La modul oficial, peste acest subiect s-a aşternut o tăcere suspectă. Totuşi numeroşi oameni de ştiinţă au continuat să tragă semnale de alarmă.



Dr. Rosalie Bertell scria în 2000 într-un articol publicat de London Times că “oamenii de ştiinţă din serviciul armatei SUA lucrează la sisteme de modificare a vremii, ca potenţială armă. Aceste metode includ creşterea furtunilor şi deturnarea râurilor de vapori din atmosfera terestră pentru a produce secete sau inundaţii ţintite”.



Marc Filterman, fost ofiţer în armata franceză, amintea despre diferite tipuri de arme neconvenţionale care utilizau frecvenţe radio. În conformitate cu un raport din 1999 publicat în Intelligence Newsletter, el se referea direct la războiul climatic, indicând faptul că atât SUA cât şi Rusia aveau deja din 1980 tehnicile necesare pentru dezlănţuirea unor modificări climatice instantanee. Până la urmă şi Napoleon a fost învins în 1812, tot datorită condiţiilor climatice.



Bibliografie:

1. Site-ul Institutului Goddard de Studii Spaţiale din New York: http: //www.giss.nasa.gov
2. Michel Chossudovsky - New weapon could trigger climate change
3. Vincent R. Gray - Regional temperature change, 2003
4. The Times, London, 23 noiembrie, 2000
5. Intelligence Newsletter, 16 decembrie, 1999.
6. Nicholas Begich and Jeane Manning - The military’s pandora’s box, Earthpulse press, Alaska, 1995.
7. Rosalie Bertell - Background of the HAARP Program, 5 noiembrie, 1996.